


Am avut o revelatie cinematografica acum doua seri, nimerindu-ma intamplator in fata tv-ului si urmarind acest "Le temps qui reste" despre care (din pacate) nu stiam nimic pana atunci.Rasfoind precipitata programul tv, de care nu ma mai atinsesem de luni, poate ani de zile, am descoperit ca era vorba de un film al lui Francois Ozon.
E un film cu o poveste infiorator de simpla, de aceea incerc sa nu ma ia "mainile" pe dinainte sa incep sa il "rezum in trei cuvinte", caci il voi povesti cu siguranta intreg. Am facut deja greseala asta.Plina de entuziasm si recomandandu-l unor prieteni l-am povestit.
Dupa vasnicele teorii unatc-iste, un scenariu care poate fi povestit intr-o fraza, este un scenariu bun. Dar ce te faci cu lipsa rasturnarii de situatie? ce te faci cand la sfarsitul filmului se intampla exact ceea ce stiai ca o sa se intample in primele 10 min? In fine, una peste alta, am urmarit filmul. Si filmul s-a terminat. Sec. Si ma intrebam daca se poate sa imi placa, daca nu care cumva ii lipseste ceva...cum n-are el un "clenci" la final? Nu ...visa personajul principal...sau defapt nu murise el, murise fra-su geaman...ei bine nu.
Un film care intra la categoria rar-mi-se-mai-pare-un-film-bun-cu-totul!!